Pentru a putea utiliza ARLM Mobile este necesar de efectuat, la prima rulare, configurarea dată.
După instalare va fi necesar de introdus câțiva parametri în pagina Setări a aplicației și anume:
Adresa IP - se indică adresa IP publică (atribuită de către operator).
Port - se indică portul prin care se va comunica cu ARLM, de obicei este 5001 pentru HTTP și 5002 pentru HTTPS. Dacă serverul unde rulează ARLM este conectat la router, atunci este necesar de setat pe router Redirecționare de Port (Port Forwarding). Se identifică două porturi externe libere, spre exemplu 8001 și 8002, care apoi se redirecționează către 5001 și respectiv 5002.
Important: Porturile 5001, 5002 urmează a fi permise în Firewall-ul Sistemului de Operare unde rulează ARLM.
Utilizator - se indică numele utilizator creat în ARLM și atribuit grupei Soferi sau Logisti, Administratori.
Parola - se indică parola introdusă la creare utilizatorului în ARLM.
Expirare (s) - se indică timpul de așteptare, în secunde, în care serverul urmează să răspundă.
HTTP sau HTTPS - se indică protocolul prin care se va efectua comunicarea.